Lămuriri

Mă văd nevoit să explic unele lucruri. Am tot postat trimiteri către bibliotecă, dar mi-e teamă că nimeni nu citește nimic. Sau poate că sunt persoane care citesc ceva de acolo, dar pot paria că foarte mulți frunzăresc titlurile și trec mai departe. De aceea am să adaug, începînd de acum, câteva clipuri (toata lumea se uită la filme – dooh !) care să vă bage căpățânile în cărți, și mințile în cap.

Am să încep cu cărțile care văd că sunt luate cel mai tare în bășcălie: casele din ”pământ” (aka cob). Cei pe care-i cunosc și cărora le-am vorbit de casele astea se gândesc la hrube, grote, scorburi de copac și vrăjitoare. Deh, fiecare vede atât cât îl duce capul. De aceea am să vă forțez imaginația, fără a-mi cere scuze sau a avea vreo mustrare de conștiință.

Ceea ce urmează sunt hrube, caverne, grote care nu cer rate pe jde ani, sefi care să te frece la job pentru că stai, pentru că ai rate pe jde ani.

Nr. 8   I Evans M. G. Smith L. Smyley – Casa la înde-mână
și

Nr. 13  Becky Bee – Cărticica meșterului cobar

13… ghinion…pisica neagră….să nu cobim….

Ba să COBIM. Că avem cob, iar cartea de față ne învață cum să o facem.  Fără muncă!!!!  (conform definiției, munca fiind procesul prin care A îi mărește averea lui B). Așa că o să fie un proces plăcut – pentru ca nu implică muncă, ci o joacă cu prietenii în pământ galben condimentat cu alte cele (Apropos de făcut și de simțit plăcerea, era bancul ăla cu ciobanii în care ultimele replici sunt astea ”…și simți ceva mă? _Nu simt mă. _Atunci fă-ți-o ție!”).

Cam așa și cu casa de cob: ”fă-ți-o ție!”

Căutați în bibliotecă (dreapta sus – pentru cei noi pe aici) cartea cu numărul 13.

 

2 spre 10

Asta e imaginea pe care trebuie sa o cautati in biblioteca. Lectura placuta! (desi subiectul nu este deloc placut).

Daca nu vreti sa va treziti ca in bancul urmator, cititi cartea!

Bancul e asta:

Avion de pasageri pe directia nu stiu care, e prins intr-o furtuna (posibil generata de chemtrails). Pilotii urmeaza procedurile, dar in zadar, avionul intra in cadere libera. Ca ultima solutie, ramane butonul rosu, buton care nu se stie ce face, pentru ca nu a fost folosit niciodata. In disperare de cauza, pilotii anunta prin intercom ca se va trece la ultima masura de salvare si ca toata lumea trebuie sa urmeze procedura, dupa care apasa butoul rosu. In defuzoare incep instructiunile: prindeti-va centurile de siguranta; uniti-va palmele; aplecati-va cu capul intre genunchi si …… repetati dupa mine: ‘Tatal nostru care esti…..’

 

Asa ca daca nu va place sa cititi, macar invatati poezia.

Un-spre-zece

Dap. S-a ajuns si aici. Adica la numarul unsprezece. TEI-ul a inflorit pentru a unsprezecea oara! D’aia zic eu ca e mai buna o livada decat un loc de munca. Raportul intre munca prestata si roadele obtinute din aceasta e clar impotriva locului de munca. No, acum sincer, cand lucri in gradina sau livada ta, tot ce iese e al tau. Chiar daca iti ies ochii de munca, tot apuci sa vezi ceva fructe pentru gura ta, pe cand la locul de munca, orice ai presta duce la cresterea pepenilor unora. Asa ca recomandarea mea este sa rumegati ideile teiului, sa-i savurati informatia si aroma ceaiului stand linistiti in fotoliu, si nu mai puneti umarul la bostanul altora caci, vorbind din experienta, va veti alege doar cu vrejul. Deci …….tam, tam, tam, taram, tam tam….. TEEEEEEIIIII unspeeeeeee!!!!!  Pe pagina bibliotecii, desigur. (dreapta sus – pentru cei noi)

N-am mai scris nimic

… în principal pentru că am citit mai mult (și am făcut… puține alte chestii).

Nici acum nu spun prea multe, ci doar că am băgat marfă în bibliotecă. Două volume calde, WEEDS și DIRT. Le găsiți în bibliotecă, traduse, undeva în josul paginii, așa că derulați pagina până jos. Dacă le pun în ordine inversă e posibil să vă scape vreun volum.

Lectura plăcută!

(căci utilă știu că va fi)

Căldură…mare

Dap. A venit vara. Și căldura mare, căci marea nu vine. Trebuie să mergi tu la ea. ”Marea te cheamă la ea…bla, bla” – era un cântec.

Eu, fiind la mare, mă bucur de soare…  pentru că am terminat (în sfârșit!) uscătorul solar de legume-fructe.

Povestea lui e scurtă ca și consistență, dar luuungă ca perioadă de realizare.

Totul a început cu o bere la cutie. După ce am mutat berea din cutie în dovleac, am rămas cu o cutie de aluminiu goală și o poftă crescută de stat pe gânduri. Din combinația celor două au ieșit mai multe idei, dar s-au materializat doar două: șindrila și uscătorul.

Acum că am terminat urcătorul pot savura liniștit o bere pentru a mă recompensa pentru efort. Dar iar o să rămân cu o cutie goală…. the show must go on!

Postez aici imagini cu ”meștereala” mea, dar pentru informații constructive și mai complete, și cu mai mult simț de răspundere am să vă pun o legătură de pe youtube.

 

 

Asta e linkul de care vorbeam http://www.youtube.com/watch?v=7B2DGXPOk4Q

Savana…..fără teflon

Neavând ce să mai pun nou până când uscătorul de legume fructe va fi gata, am decis să mai adaug ceva poze cu savana.

Partea de acvaponică își așteaptă în continuare pompa de apă. Am ajuns la versiunea 3 și tot nu funcționează bine. Revin cu amănunte când va fi cazul.

Am cu ce

În postul de azi vreau să mă laud, motiv pentru care nu am să încep cu acvaponica.

Am să mă laud cu permacultura aplicată după mintea mea în grădina (nu, nu e cea a edenului!) socrilor. Și am să vorbesc un pic despre ”mormintele” ce au generat nervi, în primă fază în ființa numită socru, și apoi la reacția lui în subsemnatul. Nu m-a dus capul la momentul cu pricina să fac poze la roșiile vecinilor și la ale mele pentru a putea vedea evoluția paralelă a celor două; adică ale mele pe ”morminte”, udate o dată pe săptămână și de ploaie când și când, și ale vecinului plantate pe loc drept cu vaduri, udate la 2 zile. Ce pot să vă spun, și mă bucură foarte tare este faptul că, în timp ce roșiile mele au gogonele, ale vecinilor abia dacă încep să înflorească. Pînă acum consider că scorul este de 1-0 în favoarea permaculturii. Am să atașez poze cu rezultatele de care sunt mândru.

Tot în poze veți putea vedea și invazia de melci pe care nu am putut-o opri cu tratamentul numit baseball, deoarece am fost în pauza competițională, ultima săptămână dedicând-o în întregime pregătirii pentru întâlnirea de iunie a comunității Armonia Brassovia. Acum, ce am observat, este ca melcii au invadat cu precădere buruienile și plantele sădite de mine, dar care au fost mai firave, precum și frunzele ridichiilor care au înflorit și făcut sămânța.

Ridichiile au făcut floare în loc de rădăcină din cauză că le-a lipsit apa. Și dacă tot nu am avut parte de rădăcini, am zis să le las să facă semințe și să mă aleg totuși cu ceva de pe urma lor.

Acvaponica suferă în continuare din cauza lipsei pompelor de recirculare, iar plantele se descurcă cum pot. Încă studiez metode de construcție pentru pompe out of grid.

Cere-ți și ți se va da!

Sună aiurea titlul, dar ăsta e adevărul. Am început să cred tot mai mult în faptul că nu există coincidențe și nici lucruri care să se întâmple fără motiv. E suficient să ai nevoie de o soluție, să cauți o rezolvare, și să nu îi dai de cap, iar după ce renunți la căutarea unei soluții aceasta să te lovească pur și simplu. Acum mă refer strict doar la problema mea legată de pompa de apă acționată oricum numai electric nu. Și am fost mult timp blocat pe găsirea unei soluții de acționare a pompei electrice, când de fapt, eu aveam nevoie de acționarea apei. Subconștient eram blocat/legat de  pompă. A fost nevoie să renunț momentan la găsirea unei soluții pentru ca să descopăr azi că soluția e mai simplă decât credeam. Un instalator bătrân, cu țigla rară (așa spune lumea), mi-a arătat că dacă ai gravitație și minte creață, ai tot ce îți trebuie. Eu am gravitație… deci nu am tot ce îmi trebuie. Am să merg să vad cu ochii mei ideea pusă în practică, după care o să încerc să o reproduc. O să găsiți aici toate detaliile constructive.

Deocamdată am să vă arăt ce am făcut în perioada asta în care nu am mai dat nici un semn de viață. Am spus că o să merg în paralel cu două moduri de cultură a legumelor: acvaponică și permacultură.  Până una alta sunt în grafic. Am ceva restanțe la partea acvaponică, în sensul că sistemul încă se găsește în regim de avarie (practic nu funcționează). În schimb am compensat la partea de permacultură. Am plantat ridichi, pe care o să le vedeți înflorite, roșii, ceapă, usturoi, ardei, și recent, capșuni și castraveți. Cea mai mare parte a celor înșirate aici sunt plantate pe două ”morminte” cum le-au denumit socrii mei.

”Mormintele” nu le-am făcut în stil clasic, adică săpat 2 m scos pământ, adăugat cutia cu ”îngrășământ” cu martori și toate cele. Am preferat o altă metodă: am luat cartoane, le-am întins pe două șiruri – în sensul că am pus un șir, am lăsat în lateral un spațiu liber egal ca lățime cu șirul de cartoane, apoi am adăugat al doilea șir de cartoane. Am pus mâna pe cazma, și ce săpam din zona neacoperită puneam peste cartoane. Cartoanele din descrierea precedentă au fost folosite în bucăți mari. În spațiul dintre ”morminte” a rămas șanț. Aici am pus cartoane mărunțite.

Peste movile am urmat sfaturile găsite pe ici pe colo și am adăugat paie pe post de mulci – speram eu. Rezultatul a fost că paiele au degenerat în crescătorie de melci. Dacă eram înțărcat la consumul de melci uitam de permacultură. Am avut norocul totuși să fiu mai în formă decât melcii și să pot aplica ceea ce am exersat destoinic în copilărie – aruncatul cu pietre (cu melci în cazul ăsta).  Legumicultură, protecția vietăților și body building la pachet.

Din tot stufărișul ăla din poze, am udat doar roșiile și ardeii prin metoda japoneză consacrată: iacana-nacana. Ceapa, usturoiul și ridichiile au văzut apă doar la ploaie și sub formă de rouă.

Dacă nu era suficient ceea ce am făcut deja, am mai adăugat cartoane mărunțite pe lângă răsaduri (pe post de mulci) peste care am considerat că ar fi bun și ceva rumeguș. Asta cu rumegușul mi se trage de la pomi. Le-am pus din iarna rumeguș la bază, iar acum în primăvara au părut  foarte mulțumiți – părerea mea.

Dar cam atât că vă ia somnul înainte să vedeți pozele.

Deci, asta nu e tot. În poze se mai vede o spirală de condimente neterminată. O să revin.

P.S.  Titlul nu e scris greșit.

Last edit

La cererea expresă a unui cititor adaug o fotografie pentru lămuriri. Știu ca o imagine vorbește cât o mie de cuvinte…. așa că dacă și acum există nelămuriri…. mai caut imagini.

Acvaponica imposibilă

Dap. Am ajuns să mă simt ca un Tom Cruise al acvaponicii. Asta din cauza misiunii acvaponica cu orice preț.

Nu știu dacă am menționat pe undeva, dar o să spun acum faptul că toată aventura asta acvaponică se desfasoară pe terenul  socrilor mei. Socrii mei sunt oameni foarte de treabă atunci când nu ai treabă cu ei. Dar când începi să ai treabă (cu sau fără ei, eeeiiii….).

După ce spuneam în postarea anterioară că am început din nou aventura acvaponică (Misiune Imposibilă 2), acum trebuie să vă zic cum am dat de primul hop. Dar sa începem cu începutul.

Iarna care a trecut s-a încadrat în descrierea celebră și nu a fost ca vara. Așa că apa sub acțiunea temperaturilor scăzute și-a păstrat prostul obicei de a îngheța. Până aici nimic deosebit. Partea proastă este că acest element deosebit din natură are proprietatea unică de a-și mări volumul atunci când îngheață, indiferent de containerul în care se găsește. O să credeți că mă refer la bazine. Nop. Nu este vorba de bazine, ci de unicul robinet din curte de la care pot lua apă pentru a completa nivelul în instalație atunci când e cazul. Apa rămasă în conducta acestuia a înghețat de a crăpat țeava. Când temperaturile au început să treacă peste zero, apa și-a croit drum prin gaura creată transformând căminul apometrului într-o piscină acoperită. Socrul meu a luat inițiativa și a rezolvat problema în stil propriu. A tăiat țeava mai jos de spărtură și a sudat-o cu autogenul. A rezolvat cu inundația, dar și cu posibilitatea de a mai folosi robinetul din curte. Acum când a venit sezonul grădinăritului, nu am mai răbdat și am luat inițiativa și am  refăcut robinetul cu pricina, căruia i-am mai adăugat unul general în cămin, plus unul pentru golire, și încă unul cu puțin deasupra solului pentru a cupla furtunul de udat prin grădină. Misiune încheiată egal bucurie generală. Dar ca orice minune, termenul i-a trecut repede. După 5 zile am verificat căminul să văd dacă e vreo problemă. Și cine caută găsește! Apa deasupra gleznei. Cauza – sistemul de scurgere de la robinetul proaspăt reparat. Am cautat să văd unde este defecțiunea și am descoperit că nu avea unde să existe defecțiune! Pentru că nu exista scurgere. Toată scurgerea se rezuma la o țeavă cu diametrul de juma’ de țol, lungă de jumătate de metru, care mai se și înfundase. M-am pus și am făcut un sistem de scurgere adecvat din țeava de pvc de 40, cu coturi, mufe și tot tacâmul. Menționez că și reparația robinetului, și construcția scurgerii le-am făcut în liniște deplină. Adică în lipsa socrilor (orice lucru făcut în prezența lor necesită aprobare prealabilă, aprobare care, de obicei se obține mai greu ca fondurile europene) . Între cele două etape de reparații, am uitat să menționez, am băgat apă în instalație și am udat răsadurile prin grădina. Per total, în mod exagerat, să fi consumat vreo 2 metri cubi de apă.

Când s-au întors socrii de la activitatea lor favorita pe timp de vară (adică de la plajă – deja!), am zis să mă dau rotund și să le arat ce ginere ‘ca lumea’ sunt eu și ce am făcut, și din ce cauză. Bineînțeles că a doua zi socrul meu a vrut să se asigure că nu e o problemă cu alimentarea cu apă și a chemat un ‘specialist’ de la RAJA să facă o verificare. Și ghici ce? S-a constatat un consum de 5 metri cubi de apă în doar cinci zile. Concluzia, citez: ‘ai băgat iar apă în aia că s-au consumat 5 metri!’ Da, dar mai mult de doi nu am avut cum să bag, asta fiind capacitatea totală a sistemului și sistemul având deja mai mult de  jumătate apă în el. M-am oferit să-i plătesc 2 metri de apă separat.

După care a urmat un îndemn (din nou) să opresc instalația aia, că nu produce nimic și consumă și curent, și vin ploile și dacă face un scurtcircuit și ia foc casa!!!

Am oprit alimentarea pompelor plin de nervi și am promis că o să le întorc ‘favorurile’. Următoarele două zile practic sistemul nu a funcționat.  Ca o ironie, în ziua în care am avut polemica (la 7 dimineața!) am primit și un email (pe la ora 4 pm) de la o reporteră digi24 care vroia să stăm de vorbă despre acvaponică.

Dacă mă întrebați ce gust are acvaponica – depinde cu ce o asociezi. În cazul meu asocierea a făcut-o să aibă un gust amar.

Dar ca sa revin, acum sunt pus în situația de a inventa o pompa care să funcționeze fără curent electric (oricum o să îmi trebuiască pe termen lung – am deja o idee, dar o să dureze ceva până ce o pun în practică), sau să găsesc o alta sursă de curent și apă. Deja mă gândesc să iau legătura cu vecinii.

 

Până una alta, dacă nu fac nimic risc să mi se usuce răsadurile plantate deja. Așa că, (toate lucrurile se leagă) am avut nevoie de o idee. Și a venit de la o cititoare căreia țin să-i mulțumesc. Fără să știe situația în care mă aflu, m-a întrebat dacă în bazinele de plantare cu pietriș poate să mențină un nivel constant al apei, adică să folosească bazinul ca și cum ar fi cu rafturi plutitoare – nivel constant al apei și fără sifon.  În principiu, cum i-am spus și ei, nu ar fi o problemă pe termen scurt. Pe termen lung însă, cred că vor apărea probleme, căci în bazinul cu pietriș este nevoie de aer, aer care este absorbit atunci când lucrează sifonul. Acest aer permite dezvoltarea bacteriilor care transformă nitriții în nitrați (sau invers) și care sunt aerobe. Fără acest aer în bazin se vor dezvolta bacterii anaerobe care vor duce la efecte nedorite (miros neplăcut, subdezvoltarea rădăcinilor plantelor).

Deci cum spuneam am pus apa în bazinele de plantare puțin peste mijlocul bazinului. Se pare ca plantele se mulțumesc și cu acest puțin, până una alta.  Asta este o soluție de avarie, nu una de durată.

 

Cam atât deocamdată. O să revin cu detalii. Până atunci mă aștept să comentați.

P.S. Tot ce am spus aici legat de relația și întâmplările mele cu colocatarii menționați sunt din perspectiva mea și nu am pretenția că sunt obiective.