Am cu ce

În postul de azi vreau să mă laud, motiv pentru care nu am să încep cu acvaponica.

Am să mă laud cu permacultura aplicată după mintea mea în grădina (nu, nu e cea a edenului!) socrilor. Și am să vorbesc un pic despre ”mormintele” ce au generat nervi, în primă fază în ființa numită socru, și apoi la reacția lui în subsemnatul. Nu m-a dus capul la momentul cu pricina să fac poze la roșiile vecinilor și la ale mele pentru a putea vedea evoluția paralelă a celor două; adică ale mele pe ”morminte”, udate o dată pe săptămână și de ploaie când și când, și ale vecinului plantate pe loc drept cu vaduri, udate la 2 zile. Ce pot să vă spun, și mă bucură foarte tare este faptul că, în timp ce roșiile mele au gogonele, ale vecinilor abia dacă încep să înflorească. Pînă acum consider că scorul este de 1-0 în favoarea permaculturii. Am să atașez poze cu rezultatele de care sunt mândru.

Tot în poze veți putea vedea și invazia de melci pe care nu am putut-o opri cu tratamentul numit baseball, deoarece am fost în pauza competițională, ultima săptămână dedicând-o în întregime pregătirii pentru întâlnirea de iunie a comunității Armonia Brassovia. Acum, ce am observat, este ca melcii au invadat cu precădere buruienile și plantele sădite de mine, dar care au fost mai firave, precum și frunzele ridichiilor care au înflorit și făcut sămânța.

Ridichiile au făcut floare în loc de rădăcină din cauză că le-a lipsit apa. Și dacă tot nu am avut parte de rădăcini, am zis să le las să facă semințe și să mă aleg totuși cu ceva de pe urma lor.

Acvaponica suferă în continuare din cauza lipsei pompelor de recirculare, iar plantele se descurcă cum pot. Încă studiez metode de construcție pentru pompe out of grid.