Articole etichetate cu: rosii

Am cu ce

În postul de azi vreau să mă laud, motiv pentru care nu am să încep cu acvaponica.

Am să mă laud cu permacultura aplicată după mintea mea în grădina (nu, nu e cea a edenului!) socrilor. Și am să vorbesc un pic despre ”mormintele” ce au generat nervi, în primă fază în ființa numită socru, și apoi la reacția lui în subsemnatul. Nu m-a dus capul la momentul cu pricina să fac poze la roșiile vecinilor și la ale mele pentru a putea vedea evoluția paralelă a celor două; adică ale mele pe ”morminte”, udate o dată pe săptămână și de ploaie când și când, și ale vecinului plantate pe loc drept cu vaduri, udate la 2 zile. Ce pot să vă spun, și mă bucură foarte tare este faptul că, în timp ce roșiile mele au gogonele, ale vecinilor abia dacă încep să înflorească. Pînă acum consider că scorul este de 1-0 în favoarea permaculturii. Am să atașez poze cu rezultatele de care sunt mândru.

Tot în poze veți putea vedea și invazia de melci pe care nu am putut-o opri cu tratamentul numit baseball, deoarece am fost în pauza competițională, ultima săptămână dedicând-o în întregime pregătirii pentru întâlnirea de iunie a comunității Armonia Brassovia. Acum, ce am observat, este ca melcii au invadat cu precădere buruienile și plantele sădite de mine, dar care au fost mai firave, precum și frunzele ridichiilor care au înflorit și făcut sămânța.

Ridichiile au făcut floare în loc de rădăcină din cauză că le-a lipsit apa. Și dacă tot nu am avut parte de rădăcini, am zis să le las să facă semințe și să mă aleg totuși cu ceva de pe urma lor.

Acvaponica suferă în continuare din cauza lipsei pompelor de recirculare, iar plantele se descurcă cum pot. Încă studiez metode de construcție pentru pompe out of grid.

IMG_20130612_070519 IMG_20130612_070524 IMG_20130612_070536 IMG_20130612_070541 IMG_20130612_070608 IMG_20130612_070627 IMG_20130612_070630 IMG_20130612_070651 IMG_20130612_070701 IMG_20130612_070709 IMG_20130612_070713 IMG_20130612_070716 IMG_20130612_070722 IMG_20130612_070728 Copy of IMG_20130612_070512 Copy of IMG_20130612_070403 Copy of IMG_20130612_070412 Copy of IMG_20130612_070423 Copy of IMG_20130612_070427 Copy of IMG_20130612_070434 Copy of IMG_20130612_070442 Copy of IMG_20130612_070449 Copy of IMG_20130612_070454 IMG_20130612_070354 IMG_20130612_070403 IMG_20130612_070412 IMG_20130612_070423 IMG_20130612_070427 IMG_20130612_070434 IMG_20130612_070442 IMG_20130612_070449 IMG_20130612_070454 IMG_20130612_070507 IMG_20130612_070512

Categorii: Acvaponica, Permacultura | Etichete: , , , , , , , , , | 2 comentarii

Cere-ți și ți se va da!

Sună aiurea titlul, dar ăsta e adevărul. Am început să cred tot mai mult în faptul că nu există coincidențe și nici lucruri care să se întâmple fără motiv. E suficient să ai nevoie de o soluție, să cauți o rezolvare, și să nu îi dai de cap, iar după ce renunți la căutarea unei soluții aceasta să te lovească pur și simplu. Acum mă refer strict doar la problema mea legată de pompa de apă acționată oricum numai electric nu. Și am fost mult timp blocat pe găsirea unei soluții de acționare a pompei electrice, când de fapt, eu aveam nevoie de acționarea apei. Subconștient eram blocat/legat de  pompă. A fost nevoie să renunț momentan la găsirea unei soluții pentru ca să descopăr azi că soluția e mai simplă decât credeam. Un instalator bătrân, cu țigla rară (așa spune lumea), mi-a arătat că dacă ai gravitație și minte creață, ai tot ce îți trebuie. Eu am gravitație… deci nu am tot ce îmi trebuie. Am să merg să vad cu ochii mei ideea pusă în practică, după care o să încerc să o reproduc. O să găsiți aici toate detaliile constructive.

Deocamdată am să vă arăt ce am făcut în perioada asta în care nu am mai dat nici un semn de viață. Am spus că o să merg în paralel cu două moduri de cultură a legumelor: acvaponică și permacultură.  Până una alta sunt în grafic. Am ceva restanțe la partea acvaponică, în sensul că sistemul încă se găsește în regim de avarie (practic nu funcționează). În schimb am compensat la partea de permacultură. Am plantat ridichi, pe care o să le vedeți înflorite, roșii, ceapă, usturoi, ardei, și recent, capșuni și castraveți. Cea mai mare parte a celor înșirate aici sunt plantate pe două ”morminte” cum le-au denumit socrii mei.

”Mormintele” nu le-am făcut în stil clasic, adică săpat 2 m scos pământ, adăugat cutia cu ”îngrășământ” cu martori și toate cele. Am preferat o altă metodă: am luat cartoane, le-am întins pe două șiruri – în sensul că am pus un șir, am lăsat în lateral un spațiu liber egal ca lățime cu șirul de cartoane, apoi am adăugat al doilea șir de cartoane. Am pus mâna pe cazma, și ce săpam din zona neacoperită puneam peste cartoane. Cartoanele din descrierea precedentă au fost folosite în bucăți mari. În spațiul dintre ”morminte” a rămas șanț. Aici am pus cartoane mărunțite.

Peste movile am urmat sfaturile găsite pe ici pe colo și am adăugat paie pe post de mulci – speram eu. Rezultatul a fost că paiele au degenerat în crescătorie de melci. Dacă eram înțărcat la consumul de melci uitam de permacultură. Am avut norocul totuși să fiu mai în formă decât melcii și să pot aplica ceea ce am exersat destoinic în copilărie – aruncatul cu pietre (cu melci în cazul ăsta).  Legumicultură, protecția vietăților și body building la pachet.

Din tot stufărișul ăla din poze, am udat doar roșiile și ardeii prin metoda japoneză consacrată: iacana-nacana. Ceapa, usturoiul și ridichiile au văzut apă doar la ploaie și sub formă de rouă.

Dacă nu era suficient ceea ce am făcut deja, am mai adăugat cartoane mărunțite pe lângă răsaduri (pe post de mulci) peste care am considerat că ar fi bun și ceva rumeguș. Asta cu rumegușul mi se trage de la pomi. Le-am pus din iarna rumeguș la bază, iar acum în primăvara au părut  foarte mulțumiți – părerea mea.

Dar cam atât că vă ia somnul înainte să vedeți pozele.

Jpeg Jpeg Jpeg Jpeg Jpeg Jpeg Jpeg Jpeg Jpeg Jpeg Jpeg Jpeg Jpeg Jpeg Jpeg Jpeg Perma (16) Jpeg Jpeg Jpeg Jpeg Jpeg

Deci, asta nu e tot. În poze se mai vede o spirală de condimente neterminată. O să revin.

P.S.  Titlul nu e scris greșit.

Last edit

La cererea expresă a unui cititor adaug o fotografie pentru lămuriri. Știu ca o imagine vorbește cât o mie de cuvinte…. așa că dacă și acum există nelămuriri…. mai caut imagini.

Jpeg

Categorii: Acvaponica, Permacultura | Etichete: , , , , , , , , , | 17 comentarii

A new start

Cam asta este acum. Un nou început. Am repus în funcţiune sistemul acvaponic şi am adăugat primele plante: răsaduri de roşii, de ardei şi de salată. Astea se adaugă la plantele care s-au încăpăţânat să supravieţuiască de anul trecut, şi anume ţelina de frunze şi crăiţele.  Peştii au fost super încântaţi de circulaţia apei, de aerarea acesteia şi de masa pe care au primit-o. I-am hrănit cu iarba raţei vreo două zile pentru ca apoi să le dau câteva boabe de grâu. O să mă gândesc cu ce să le mai diversific dieta, dar pîna una alta sunt hotarât să le măresc efectivul. Din cei de anul trecut au supravieţuit vreo 15. Cinci în bazinul peştilor, pentru că au fost ascunşi aşa bine încât nu i-am zărit la închiderea sistemului, şi cum nu am golit bazinul de toată apa –  ei ştiu cum au supravieţuit , iar zece în bazinul de colectare a apei, pentru că erau prea mici pentru a le face cunoştintă cu tigaia. I-am pus în bazinul de colectare (care e îngropat în pământ) cu speranţa că vor supravieţui. Şi au făcut-o.

Revin zilele următoare cu amănunte şi poze.

Anul acesta o să fac o paralelă între legumele din sistem şi altele crescute în grădină în sistem aproximativ permacultural. Adica, puse pe straturi înălţate cu mulci, dar udate cu sistem de picurare.

Pe lânga astea o să mai adaug o categorie de DIY. Mai multe amănunte la prima postare dedicată subiectului.

Ţineţi aproape dacă vă interează subiectele.

UPDATE.

Așa cum am promis, adaug poze facute azi dimineață.

bazinul 2 ansamblu bazinul 1 bazinul 3 bazinul 5

Categorii: Acvaponica, Permacultura | Etichete: , , , , , , , | 2 comentarii

Diferente

Exact ca in jocurile acelea de atentie, astazi va supun spre studiere pozele de ieri, cu mici diferente. Sper sa va placa.

P.S. Unele poze nu apar printre cele postate ieri. Sunt doar niste rosii plantate permaculturist si ignorate in acelasi mod de la plantare.

Categorii: Acvaponica, Permacultura | Etichete: , , , , , | 2 comentarii

Creează gratuit un site web sau un blog la WordPress.com. Tema: Adventure Journal de Contexture International.