Acvaponica imposibilă

Dap. Am ajuns să mă simt ca un Tom Cruise al acvaponicii. Asta din cauza misiunii acvaponica cu orice preț.

Nu știu dacă am menționat pe undeva, dar o să spun acum faptul că toată aventura asta acvaponică se desfasoară pe terenul  socrilor mei. Socrii mei sunt oameni foarte de treabă atunci când nu ai treabă cu ei. Dar când începi să ai treabă (cu sau fără ei, eeeiiii….).

După ce spuneam în postarea anterioară că am început din nou aventura acvaponică (Misiune Imposibilă 2), acum trebuie să vă zic cum am dat de primul hop. Dar sa începem cu începutul.

Iarna care a trecut s-a încadrat în descrierea celebră și nu a fost ca vara. Așa că apa sub acțiunea temperaturilor scăzute și-a păstrat prostul obicei de a îngheța. Până aici nimic deosebit. Partea proastă este că acest element deosebit din natură are proprietatea unică de a-și mări volumul atunci când îngheață, indiferent de containerul în care se găsește. O să credeți că mă refer la bazine. Nop. Nu este vorba de bazine, ci de unicul robinet din curte de la care pot lua apă pentru a completa nivelul în instalație atunci când e cazul. Apa rămasă în conducta acestuia a înghețat de a crăpat țeava. Când temperaturile au început să treacă peste zero, apa și-a croit drum prin gaura creată transformând căminul apometrului într-o piscină acoperită. Socrul meu a luat inițiativa și a rezolvat problema în stil propriu. A tăiat țeava mai jos de spărtură și a sudat-o cu autogenul. A rezolvat cu inundația, dar și cu posibilitatea de a mai folosi robinetul din curte. Acum când a venit sezonul grădinăritului, nu am mai răbdat și am luat inițiativa și am  refăcut robinetul cu pricina, căruia i-am mai adăugat unul general în cămin, plus unul pentru golire, și încă unul cu puțin deasupra solului pentru a cupla furtunul de udat prin grădină. Misiune încheiată egal bucurie generală. Dar ca orice minune, termenul i-a trecut repede. După 5 zile am verificat căminul să văd dacă e vreo problemă. Și cine caută găsește! Apa deasupra gleznei. Cauza – sistemul de scurgere de la robinetul proaspăt reparat. Am cautat să văd unde este defecțiunea și am descoperit că nu avea unde să existe defecțiune! Pentru că nu exista scurgere. Toată scurgerea se rezuma la o țeavă cu diametrul de juma’ de țol, lungă de jumătate de metru, care mai se și înfundase. M-am pus și am făcut un sistem de scurgere adecvat din țeava de pvc de 40, cu coturi, mufe și tot tacâmul. Menționez că și reparația robinetului, și construcția scurgerii le-am făcut în liniște deplină. Adică în lipsa socrilor (orice lucru făcut în prezența lor necesită aprobare prealabilă, aprobare care, de obicei se obține mai greu ca fondurile europene) . Între cele două etape de reparații, am uitat să menționez, am băgat apă în instalație și am udat răsadurile prin grădina. Per total, în mod exagerat, să fi consumat vreo 2 metri cubi de apă.

Când s-au întors socrii de la activitatea lor favorita pe timp de vară (adică de la plajă – deja!), am zis să mă dau rotund și să le arat ce ginere ‘ca lumea’ sunt eu și ce am făcut, și din ce cauză. Bineînțeles că a doua zi socrul meu a vrut să se asigure că nu e o problemă cu alimentarea cu apă și a chemat un ‘specialist’ de la RAJA să facă o verificare. Și ghici ce? S-a constatat un consum de 5 metri cubi de apă în doar cinci zile. Concluzia, citez: ‘ai băgat iar apă în aia că s-au consumat 5 metri!’ Da, dar mai mult de doi nu am avut cum să bag, asta fiind capacitatea totală a sistemului și sistemul având deja mai mult de  jumătate apă în el. M-am oferit să-i plătesc 2 metri de apă separat.

După care a urmat un îndemn (din nou) să opresc instalația aia, că nu produce nimic și consumă și curent, și vin ploile și dacă face un scurtcircuit și ia foc casa!!!

Am oprit alimentarea pompelor plin de nervi și am promis că o să le întorc ‘favorurile’. Următoarele două zile practic sistemul nu a funcționat.  Ca o ironie, în ziua în care am avut polemica (la 7 dimineața!) am primit și un email (pe la ora 4 pm) de la o reporteră digi24 care vroia să stăm de vorbă despre acvaponică.

Dacă mă întrebați ce gust are acvaponica – depinde cu ce o asociezi. În cazul meu asocierea a făcut-o să aibă un gust amar.

Dar ca sa revin, acum sunt pus în situația de a inventa o pompa care să funcționeze fără curent electric (oricum o să îmi trebuiască pe termen lung – am deja o idee, dar o să dureze ceva până ce o pun în practică), sau să găsesc o alta sursă de curent și apă. Deja mă gândesc să iau legătura cu vecinii.

 

Până una alta, dacă nu fac nimic risc să mi se usuce răsadurile plantate deja. Așa că, (toate lucrurile se leagă) am avut nevoie de o idee. Și a venit de la o cititoare căreia țin să-i mulțumesc. Fără să știe situația în care mă aflu, m-a întrebat dacă în bazinele de plantare cu pietriș poate să mențină un nivel constant al apei, adică să folosească bazinul ca și cum ar fi cu rafturi plutitoare – nivel constant al apei și fără sifon.  În principiu, cum i-am spus și ei, nu ar fi o problemă pe termen scurt. Pe termen lung însă, cred că vor apărea probleme, căci în bazinul cu pietriș este nevoie de aer, aer care este absorbit atunci când lucrează sifonul. Acest aer permite dezvoltarea bacteriilor care transformă nitriții în nitrați (sau invers) și care sunt aerobe. Fără acest aer în bazin se vor dezvolta bacterii anaerobe care vor duce la efecte nedorite (miros neplăcut, subdezvoltarea rădăcinilor plantelor).

Deci cum spuneam am pus apa în bazinele de plantare puțin peste mijlocul bazinului. Se pare ca plantele se mulțumesc și cu acest puțin, până una alta.  Asta este o soluție de avarie, nu una de durată.

 

Cam atât deocamdată. O să revin cu detalii. Până atunci mă aștept să comentați.

P.S. Tot ce am spus aici legat de relația și întâmplările mele cu colocatarii menționați sunt din perspectiva mea și nu am pretenția că sunt obiective.